Proiecte

Programul Educație, Dezvoltare și Autocunoaștere – PEDA

Nu puteam lăsa partea de educație neglijată, astfel că am inițiat programul pentru promovarea unei altfel de educații, prin: dezvoltare personală, alimentație conștientă, sport, artă, autocunoaștere, lectură, bune maniere.

Concret, alături de voluntari mergem în școlile din rural și organizăm ateliere de creativitate sau ținem diverse cursuri din domeniile enumerate mai sus. Am demarat proiectul in ianuarie 2019, iar mai jos puteți vedea acțiunile noastre.

Ideea mi-a venit în urma unei invitații pe care am primit-o din partea unei profesoare și antreprenoare, dar și sponsor al asociației, pentru a le vorbi copiilor de la clasa ei despre activitățile mele. Școala urma să implementeze un proiect *Săptămîna fructelor și legumelor*, prin care elevii cumpărau fructe și legume ce urmau a fi donate familiilor nevoiașe. Cum elevii au fost încîntați despre ce le-am vorbit și jocurile pe care le-am făcut la clasă, am decis să duc mai departe această activitate, și așa a apărut PEDA.

25.02.2018 – Start PEDA

Azi am fost cu primul voluntar la clasa a 4-a, unde copiii au beneficiat de un atelier de creativitate ce i-a ajutat să învețe ce înseamnă lucrul în echipă, desciplina, li s-a stimulat imaginația, automotivația și li s-a sporit încrederea în propriile forțe!
?‍♀️Anamaria s-a descurcat de minune cu copii și vom continua atît la clasa aceasta, cu alte provocări, dar și la alte clase de elevi din mediul rural.

➡️Dacă vrei să devii voluntar și să iei parte la acest proiect, nu ezita să ne trimiți un mail la office@impreunapentrubuzoieni.ro.

 

6.03.2019

Azi am avut un nou atelier de creativitate, tot alături de Anna Maria, la clasele a 3-a și a 4-a.
Dacă dorești să devii voluntar și să le oferi copiilor din mediul rural o oră pe lună din timpul tău, trimite-ne un mail la office@impreunapentrubuzoieni.ro.

 

La final le-am împărțit copiilor mere românești!

Fructe pentru copiii din programul PEDA

Data trecută le-am împărțit fructe copiilor după ce am terminat atelierul creativ și aceștia au fost super încîntați! Ne-am gîndit să facem de fiecare dată acest lucru, de aceea apelăm la voi, cei care doriți să susțineți acest demers. Dacă puteți dona mere sau banane pentru acest proiect, vă rugăm să ne trimiteți un mesaj privat. Următoarea întîlnire va avea loc joi.

Publicată de Educație, Dezvoltare și Autocunoaștere pe Luni, 11 martie 2019

 

8.03.2019

Despre inteligența emoțională cu psiholog Mihaiela Grimbovschi Avramescu la clasele a 6-a, a 7-a și a 8-a.

 

Stimă de sine, încredere în propriile forțe, nepăsare față de gura lumii! Dezvoltare personală cu psiholog @mihaiela avramescu

Stima de sine, încredere în propriile forțe, nepăsare față de gura lumii, cu psiholog @mihaiela grimbovschi avramescu

Publicată de Educație, Dezvoltare și Autocunoaștere pe Luni, 11 martie 2019

 

14.03.2019

Astăzi a avut loc un alt atelier creativ, la clasa a 3-a, cu unul dintre voluntarii noștri dedicați, Anna Maria!
Căutăm voluntari care să se implice în educația copiilor din mediul rural, trimite un mail la office@impreunapentrubuzoieni.ro.

Și de această dată am împărțit mere copiilor aflați în programul #peda, la finalulul atelierului creativ. Se pare că un măr îi încîntă la fel de mult cum poate i-ar încînta și ceva dulce, iar acesta e un lucru minunat!

Ana și merele!

Și de această dată am împărțit mere copiilor aflați în programul #peda, la finalulul atelierului creativ. Se pare că un măr îi încîntă la fel de mult cum poate i-ar încînta și ceva dulce, iar acesta e un lucru minunat!

Publicată de Educație, Dezvoltare și Autocunoaștere pe Joi, 14 martie 2019

 

21.03.2019

Clasa a 2-a cea năzdravană a fost provocată să dea frîu imaginației. Anna Maria le-a pregătit copiilor planșe cu imagini, care au inspirat copiii să compună povești. Fiecare echipă a citit povestea în fața clasei, iar la final fiecare copil a fost răsplătit cu mere.
Căutăm voluntari! Dacă vrei să te implici în educația copiilor din mediul rural, trimite-ne un mail la office@impreunapentrubuzoieni.ro.

15.04.2019

Despre sport și educație financiară cu managerul secției de rugby Buzău, George Georgescu.

29.05.2019

Azi am avut un nou atelier de dezvoltare personală, unde copii de la clasele 5-8 au beneficiat de sfaturile și îndrumarea voluntarului nostru, căruia îi mulțumim, psiholog Mihaiela Grimbovschi Avramescu.

Rezumat al modulului de ieri.

Publicată de Educație, Dezvoltare și Autocunoaștere pe Joi, 30 mai 2019

 

31.05.2019

Lărgim orizonturile cu un modul controversat despre Legea Atracției, alături de un nou voluntar, inginer Valentin Micu.

 

 

Introducere în Legea Atracției!

Publicată de Educație, Dezvoltare și Autocunoaștere pe Miercuri, 5 iunie 2019