Proiecte

STOP deformării coloanei – dulapuri pentru elevi

? Greutatea ghiozdanelor a devenit o problemă serioasă pentru elevii noștri, care sînt nevoiți să care, în funcție de clasa în care sînt, între trei și șapte kg, de luni pînă vineri. Putem vedea chiar noi cît de încărcate sînt ghiozdanele lor, dar pe lîngă asta, există și o statistică realizată de DSP Buzău, conform căreia, copiii nu doar că sînt predispuși deformării coloanei, dar și dezvoltă astfel de afecțiuni în timp.

? Soluția pe care o propunem noi, din moment ce nu putem interveni în programa școlară, care obligă acești copii să aibă ghiozdanele atît de încărcate,  este să le construim dulapuri în clase, unde să-și lase manualele, schimburile de la sport și alte materiale care nu sînt necesare să aducă zilnic la ore. Prima școală unde vom implementa acest proiect este Școala Gimnazială Emil Palade, unde există deja cîteva dulapuri făcute de părinți, dar nu suficiente, astfel că, noi vom veni în completarea acestora.

? Proiectul are valoarea de 20.000 lei, de acești bani vom acoperi 38 de module ce conțin aproximativ șase dulapuri fiecare, adică vor deservi unui număr de peste 200 elevi.

UPDATE 3.01.2020

Primăria are un proiect prin care dorește să renoveze toate școlile din oraș. Încă nu știm ce presupune asta, dar vom amâna acest proiect până vom avea mai multe detalii.